Cea mai ciudată soluție pentru turiștii cărora le e dor să zboare cu avionul, dar încă le e teamă

de: Teodora Tudosie
02 07. 2020

Pentru că virusul încă se află printre noi, turiștii nu au încă voie să călătorească oriunde își doresc. Aeroportul din Taiwan a găsit o soluție puțin mai ciudată pentru a le „alina” acestora dorul de zburat cu avionul.

Este vorba despre un întreg proces de îmbarcare în avion, care însă nu duce nicăieri. Aeroportul Songshan din Taiwan a gândit o experiență prin care un pasager trece prin toate etapele unei călătorii: check-in, securitate, controlul pașaportului și chiar și îmbarcarea în avion, numai că avionul nu decolează. Din cele peste 7.000 de persoane care au aplicat, 60 de persoane au avut șansa să ia parte la această „călătorie.

Turiștii au primit bilete de îmbarcare, au trecut prin securitate și prin vamă și ulterior s-au îmbarcat într-un Airbus A330 a celui mai mare transportator din Taiwan, China Airlines, unde au fost întâmpinați de însoțitorii de zbor.

De ce aeroportul din Taiwan oferă zboruri „false” pentru turiștii țării

Aeroportul profită de faptul că oamenii sunt dornici să participe la eveniment pentru a le arăta renovările finalizate în aeroport, în perioada în care pasagerii nu au avut acces, dar și pentru a le arăta oamenilor ce măsuri de prevenție pentru limitarea răspândirii coronavirusului sunt implementate.

De cealaltă parte, pasagerii își mai potolesc puțin dorința de a călători prin experimentarea procesului de îmbarcare după o perioadă atât de lungă în care nu au avut permisiunea să călătorească. În mod obișnuit, aeroportul din Songshan transportă turiștii către Tokyo, Seoul, dar și alte câteva orașe din China continentală. De asemenea, este un aeroport domestic foarte important pentru statul asiatic. Potrivit guvernului taiwanez, numărul de pasageri a scăzut cu 64% în primele cinci luni ale anului 2020, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Mai multe astfel de zboruri urmează să aibă loc în următoarele săptămâni, pentru cei care l-au ratat pe cel dintâi.